Toamna tarzie scoate la iveala fata schimonosita a orasului nostru si zonelor limitrofe. Care din pacate se schimba rapid si nu in bine. In ritmul de acum in 10 ani nu va mai fi nimic de facut.
Arhitectul Matei Corvin care modeleza si creeaza interioare deosebite spunea ca lucrurile urate din jurul nostru sunt facute de niste arhitecti.
Daca un inginer face un lucru prost el nu functioneaza sau nu rezista pietei. Daca un muzician canta prost, publicul sau va fi limitat sau va disparea. Daca un medic lucreaza prost, moare pacientul.
Daca insa un arhitect munceste prost, el face lucruri care nu dispar ci se aseaza unul dupa altul in jurul nostru, in viata noastra. Una dupa alta, una langa alta cladirile urate, strazile proaste ne uratesc viata si ne omoara confortul. Meseria de arhitect alaturi de cea de profesor pot face atat rau, cat si bine. Ireversibil. Daca insa un profesor incompetent isi face treaba prost, elevul sau studentul are sansa sa aleaga altceva sau sa se pregateasca singur. Rezultatul muncii proaste a arhitectului nu mai da dreptul la optiuni pentru multe zeci de ani!
Daca mergi pe o strada din Cotroceni de exemplu, nu te apasa nimic. Dimpotriva te simti bine. Casele se inscriu corect in limita de inaltime, diferentele de volume exista insa nu sunt mari. Aproape toate sunt finisate cu ciment alb. Sigur ca unele dintre ele au elemente de arhitectura deosebite specifice unei epoci. Insa si cele modeste au un bun simt pentru care le indragesti pe loc. Strazile sunt corect intocmite, au trotuare generoase si vegetatie relativ uniforma.
Acest format urban a fost conceput de niste arhitecti nu-i asa?
Cartierele lui Ceausescu sunt mai bune sau mai rele. Mai bune sunt cele facute de aceiasi arhitecti care au facut Cotroceniul, mai proaste sau fara spatii verzi sau parcuri, cele facute de copii lor. Insa sunt unitare, macar in privinta volumetriilor, inaltimilor. Cladirile nu distoneaza.
Luati aproape orice strada dintr-o zona cu cladiri noi. Cu constructii facute de arhitecti de varsta mea sau mai tineri. Constructii inalte, langa case p+1, pe terenuri inguste si fara parcari care sufoca si invadeaza pe cele facute deja. Apoi case cu volumetrii diverse care inteapa ochiul. De culori ce sa mai spun? Parca arhitectii urasc albul! Spoieli maro, galben si caramiziu! Nu mai este totul cenusiu ci caramiziu. Inca Ferentariul cu casute interbelice sau cu cele din anii 50 este mai placut. Are strazi normale si…spatiu suficient.
Nu stiu care tagma a arhitectilor concepe spatiul urban. Insa strazile au devenit ulite, mici, inghesiuite, meschine si nu isi indeplinesc corect functiunile. Nu sunt trotuare, nu sunt piste de biciclete, se circula infernal.
Vorbim de piste pentru biciclete sau de benzi de circulatie pentru transportul in comun. Insa ele nu se pot face decat pe strazile arhitectilor vechi, pentru ca cei noi fac numai ulite precum in „Fanar”.
Astazi maiestria unor arhitecti consta in capabilitatea de a specula legi si regulamente prost intocmite (tot de ei) pentru a obtine pentru asa-zisii investitori fie cladiri pe terenuri imposibile, fie suprafete sau inaltimi mai mari. Restul nu mai conteaza.
Sigur ca exista si arhitecti buni, talentati care tin la meserie si care au orgoliul lor. Cunosc si eu cativa. Lucrarile lor sunt umane si fac bine si acum si peste 50 de ani.
Insa ce folos? Daca „tesutul urban”, cum este termenul folosit, este acum o panza pestrita facuta din materiale divese, cu petice de diferite culori, mai poate fi placut ca o panza alba de in cusuta cu motive si culori naturale?
Si stati ca polistirenul spoit nu si-a spus ultimul cuvant…
Arhitectura proasta sluteste viata aproape ireversibil.
Cunosc si arhitecti de interior. Multi. In ultima vreme ii vad ca pe niste medici care vin sa salveze sufletele cladirilor bolnave din nastere, rezultate din conceptia colegului lor impreuna cu un client neinformat si nasit de o autoritate cel putin necunoscatoare ca sa nu spun mai mult.
Munca lor este cu atat mai grea si mai generoasa cu cat colegul care a proiectat cladirea a avut mai putin orgoliu profesional. De fapt ei trebuie sa repare la interior ce a stricat cel dinaintea lui si sa creeze lucruri atat de frumoase, utile si „destepte” pentru a compensa cele stricate.
Interioarele se mai rezolva sau se rezolva aproape intotdeauna prin zbaterea si inteligenta lor.
Insa ce facem cu exteriorul? Ce facem cu casele inghesuite, cu volumele alaturate nefericit, cu cele doua etaje puse in plus intotdeauna, cu pacalirea spatiilor de parcare, cu strazile fara trotuare pe care circula mame cu copilul in carut, cu „pacalirea spatiului verde”?
Ce facem cu culorile care agreseaza pana si natura si din dosul carora razbate „polistirenul” jupuit care devine supremul element decorativ?
Societatea civila a iesit in strada si a insistat. A iesit in strada sau in piata larga creata de inaintasii arhitecti. Daca ar fi trebuit sa iasa pe strazile nou create nu ar fi mai putut, ar fi trebuit sa protesteze doar „virtual”.
Cu certitudine nu arhitectii sunt de vina ca strazile nu au largime sau trotuare. Nu sunt de vina ca regulamentele de urbansim sunt cum sunt. Insa pentru cum arata o casa estetic si functional, care este relatia ei cu terenul pe care functioneaza si cu vecinatatile, cum isi” gaseste locul in zona” si cum sunt respectate reglamentarile, arhitectul este principalul raspunzator.
Arhitectura romaneasca traditionala a fost dominata de bun simt si comuniunea cu natura (ca in cazul satului romanesc traditional), dar si de scoala, maiestrie, pricepere, con
Ce putem face acum sa oprim slutirea oraselor si satelor? Probabil sa apelam la bun simt, orgoliu si constiinta profesionala.