Am fost acum cateva zile la o sedinta a Clubului Roman de Mobila al carui membru onorific suntem.
Am plecat de acolo cu o stare amestecata: m-am mahnit si m-am bucurat.
M-a bucurat relationarea cu o parte dintre colaboratori si mai ales cu invitatii care au fost toti oameni de calibru.
M-a mahnit tipul de teme propuse si de obiective amintite, demne de anii 2012.
Toti cei care ma cunosc stiu ca sunt alaturi de aceasta organizatie si de ideea asociativa. Este un mare pas pentru un producator de mobila, dar ramas la un nivel „istoric”.
Micii producatori carora le vorbesc de ACRM imi spun: cu ce ma ajuta? Cum imi rezolva problemele? Ce CASTIG? Intrebari tipic…romanesti.
Acestora nu am ce sa le raspund. Le-as spune ca au pierdut atata timp si bani pana acum incat ar putea sa dea credit si sa incerce.
Celor din ACRM le-as spune ca trebuie sa investeasca mai mult timp si mai multe resurse si sa nu mai priveasca „varful bocancilor” caci nu din cotizatia mica sau din lupta cu distribuitorii vor fi mai performanti! Obiectivele trebuie sa fie cu totul altele si ele trebuie sa fie mai inalte.
Nicio organizatie nu-ti rezolva problemele, sarcina ei trebuie sa fie sa iti apere statutul astfel incat sa nu mai apara altele in plus si sa poti planifica pe termen lung. Sa lupte cu reglementatorii, cu statul. Sa convinga partenerii ca ramura este importanta.
Producatorul mic nu intelege ca daca lucrurile merg bine pentru cel mare ii este si lui bine. Nu intelege ca trebuie sa fie informat la vreme, dar si ca poate primi comenzi de la terti.
Iar participarea la targ este utila pentru toata lumea, dar mai ales pentru ei.
Din pacate antreprenorul roman „baga „mai multi bani in Suv-ul lui mare, negru cu consum de tractor decat intr-o relationare asociativa. Iar daca a platit banii de cotizatie crede ca este suficient cat sa primeasca comenzi si cv-uri pentru angajare.
Vedeti cum se pune problema in Polonia si pe ce orizont de timp: http://www.furnica.pl/en/news/polish_furniture_in_2030/