Blogul lui Calin l-am descoperit de cateva zile cu ocazia unei documentari pe internet. Si va declar sincer ca mi-a produs multa bucurie mai ales ca nu stiu altul care sa trateze subiecte de acest gen in Romania.
In partea noastra de tara sunt putini producatori de mobila din lemn si destul de putini meseriasi. Deci destul de putine persoane care sa vorbeasca cu drag si pasiune despre o meserie straveche si rezultatele ei.
Am citit trei articole si toate mi-au placut. Scrisul lui este sincer, curat, simplu. Subiectele interesante atat pentru „meseriasi” cat si pentru publicul larg. Majoritatea au in centrul lor lemnul atat ca parte a naturii inconjuratoare dar mai ales prelucrat si adus in interioarele noastre.
Si noi si majoritatea clientilor nostri lucram cu materiale moderne si covarsitor cu placi aglomerate. Asa a evoluat lumea moderna si probabil ca nu este rau.
Sunt insa persoane care din placere, pasiune sau profesie prefera lemnul. Sunt meseriasi care si-ar dori sa se intoarca la el dar nu au clienti. Sunt clienti care vor lemn si nu mai gasesc meseriasi! Toti pot citi din cand in cand ce scrie Calin!
Sunt bucuresteni care iubesc Maramuresul, oamenii si valorile lui materiale! Si ei il pot citi pe Calin pentru ca el face un lucru frumos si nobil!
Gelu Trading Company va incepe sa promoveze placi „aglomerate” noi atat pentru mobilier, amenajari dar mai ales pentru constructia casei omului modern. De aceea voi cita tocmai articolul care m-a dus pe blogul lui Calin si cu care sunt perfect de acord. Profesionistii vor intelege cu siguranta si sper ca vor si aprecia.
Am scris plăci din particule aglomerate făcând referire la totalitatea materialelor care intră în această categorie, adică : PAL, MDF panouri sandwich de diverse mărci … TEGO chiar și comparația cu lemnul masiv.
Încep cu o concluzie, și anume că NU NEAPĂRAT alegerea lemnului masiv se potrivește cel mai bine pentru aplicația sau proiectul la care alegem materialul din care să fie confecționat obiectul pe care ni-l dorim.O serie de avantaje a plăcilor aglomerate ar fi, însă și aceste avantaje sunt discutabile, din punct de vedere practic sau estetic, aici ținând cont de preferințele și prioritățile beneficiarului.
- prețul redus
- lipsa defectelor de suprafață specifice lemnului natural
- posibilitatea alegerii unei game variate de culori ”perfecte”
- ușurința în proiectare și dotarea relativ minimalistă pentru a construi o piesă de mobilă din plăci
- posibilitatea de alegere a unei imense varietăți de prefabricate din acest material care pot fi combinate în mod fericit și inspirat
- lipsa deformărilor în timp, este un material inert
Dezavantajele plăcilor țin mai mult de preferințele viitorului posesor de astfel de mobilier.
- greutatea relativ ridicată față de lemnul masiv (până la 1000 de kg /m3) comparativ cu stejarul care ajunge până la 800 kg/m3
- necesitatea alegerii unor plăci groase pentru rezistența similară cu cea a lemnului masiv
- formaldehida toxică din compoziția ce lipește particulele
- rezistența scăzută la apă
- frecventa sfărmare a structurii
- imposibilitatea reparațiilor, altfel decât prin înlocuire
- practicabilitatea redusă, nu rezistă la relocări dese
- MDF-ul vopsit are viață relativ scurtă, sub 5 ani, în condițiile unui aspect impecabil după întreținerea repetată a suprafețelor
- aspectul ieftin, corelat cu mobilierul de clasă joasă, comun
Descrierile de mai sus aș vrea să fie percepute nepărtinitor. În aplicații diferite, cum ar fi mobila de bucătărie, MDF-ul se poate dovedi mai util datorită calităților sale și a specificului mobilei în sine.
Mobila de bucătărie spre exemplu este prin definiție un conglomerat de corpuri de depozitare, cu fațade sau blaturi ce trebuie întreținute frecvent. Cutiile de PAL de alcătuiesc corpurile de mobilă de bucătărie în majoritatea caselor din România sunt invizibile, ascunse sub blat sau sub fețele de uși din MDF înfoliat. Exceptând zona chiuvetei unde posibilitatea de impregnare cu apă este ridicată, și unde trebuie acordată o atenție sporită, restul mobilei se comportă excelent. Perisabilitatea unei mobile de bucătărie este de 10-12 ani, când proprietarul se schimbă, sau gusturile de design și redecorare ale gospodinei cer altceva. Atunci ți s-ar rupe sufletul de a dezmembra și arunca o mobilă din lemn masiv, pe care ai și dat o căruță de bani.
Din punctul de vedere al meseriașilor care lucrează cu cele două materiale diferite, plăci aglomerate sau lemn masiv, sunt două meserii aproape distincte, cu specializări ne-interschimbabile. Fiecare prelucrează altfel și cu alte scule materialul său, feroneriile sunt diferite, modul de abordare al lucrărilor diferă în totalitate.
De multe ori clientul este indus în eroare de ideea de a cumpăra mobila ieftină din lemn masiv în detrimentul mobilei din lemn fals, cum e considerat MDF-ul sau PAL-ul. Proveniența acelei mobile ar trebui să vă dea de gândit, produsele cu proveniență China, din placaje stratificate sau alternative de fâșii lemnoase nu sunt neapărat o alegere din gama ”lemn masiv”.
Nu degeaba scriam acum 3-4 zile despre Germania că a devenit cel mai mare exportator de mobilă european. Să fiți convinși că și chinezul cu bani își cumpără mobilă din Europa, mașini din Germania, haine de la Milano și își trimite odraslele să studieze pe bătrânul continent. Știe chinezu’ ce știe.Când zic mașini din Germania fac această afirmație în cunoștință de cauza foarte documentată. Am stat la foaierul fabricii Mercedes din Stuttgart cu ochii cât cepele să văd în sala de predare a limuzinelor noi-nouțe cum 75% dintre mașinile noi erau cu volanul pe dreapta și numere roșii. Asiaticii pipau trabucuri fine și duduile lor erau coafate și îmbrăcate în blănuri, cu aur atârnănd la gât de să îți iei casă pe fiecare ”lănțișor”.Alegeți cu sufletul, fără a face abstracție de buzunar.
Evitați să legați totuși caii de căruță cu odgoane de oțel torsadat, sfătuiți-vă cu meseriași în a căror părere aveți încredere.Pentru evaluarea unui meseriaș vă recomand să numărați sticlele și cutiile de conservă cu chiștoace de la locul de muncă și mai ales curățenia după ce termină. Sunt edificatoare.
Să fiți veseli și sănătoși.”
Sursa: http://www.stejarmasiv.ro/placi-din-particule-aglomerate-sau-lemn-masiv/